Wonderwall

Dupa amiaza.

Capul inca imi bazaia in ultimul hal. Tot efortul de a intelege bolboroseala MAde in England, toti oamenii aceia noi holbandu-se la mine, disconfortul fizic si psihic pe care il am intotdeauna cand ajung intr-o tara straina…

Aerul conditionat care imi tinuse din nou creierii la 16º C.

Toate astea ma faceau sa ma impleticesc dubios  si sa merg cu capul in jos si ochii alunecand pe dalele de piatra ce desparteau cladirea de birouri de bancile si platanii dintre cele 2 centre comerciale.

Era tot acolo. Ca si cu o zi in urma.  Inca mi se parea ireal.

Sentimentul de normalitate, de bine, in toata situatia asta care nu avea nimic normal.

- eM.

-Ad.

Mers de mana si cumparaturi in Tesco.

Apoi abandonat plase si laptop, inhatat aparatul foto si plecat la deal.  

Seara.

Seara londoneza nu avea nimic din serile mele obisnuite.

De la 6 in sus totul incremenea. Ai fi putut jura ca esti intr-un oras pustiu.

Cate o masina mai serpuia in sus si in jos pe drumul de pe deal.

[Ciudat ca la nici un an de la Harrowdown Hill sa ajung aici si sa constat ca exista si un Harrow-on the-Hill. Partea “posh” a orasului.  Partea cu casute de jucarie]

Mergeam de mana incet. Fara graba. Like tomorrow is never going to come.

Ne zgaiam la case, la florile din curti, la toata ordinea nestudiata a stradutelor. 

Ne inchipuiam cum ar fi sa avem o casa cu geamuri asa…. 

Socotelile nu erau incurajatoare.

Iar anuntul din fata unei case ne lasase dreaming our dream cu picioarele pe pamant.

Zidul.

Apoi l-am gasit.

Un zid de caramida.  No Humpty Dumpty on the wall. Doar noi doi si o strada pustie.

Ma uitam la el si toate intrebarile mi se buluceau in spatele retinei.

Si totusi, era atat de bine.  Simteam in mod straniu ca nu voi mai fi niciodata singura, in ciuda lunilor de distanta ce se intrezareau.

In primavara tomnatica de atunci, toata raspunsurile pareau atat de simple.

Acum stiu ca erau simple.