
Ingerii necesari
noiembrie 28, 2007Şi din nou umblăm la sertarul cu vechituri. Cele de prin 1999. :O
Vechituri pentru El, ca pentru mine sunt noi, având în vedere că am recorduri absolute la văzut filme puţine şi mai ales proaste.
Aşa că hai să vedem un film din cel mai britanic oraş american. Boston, baby, Boston.
Ideea e simplă şi la obiect: 2 bucăţi tineri fraţi de origine irlandeză, bine făcuţi şi cu frică de Dumnezeu [mişto interpretare a credinţei; una a la Vechiul Testament aşa] se iau la trântă cu mafia rusească venită să-şi facă mendrele în America, pedepsind în numele Domnului pe toţi cei care făceau scandal sau maltratau ”băştinaşi”.
Bineînţeles că în toată povestea asta avem şi o poliţie care încearcă să deznoade iţele. Nimic nou sub soare. Dar Willem Dafoe e genial în rolul ofiţerului FBI menit să-şi lumineze colegii posesori de IQ modest.
Un film gândit în aşa fel încât să iasă deştept şi funny. Un film care reuşeşte să te “prindă” cu scene memorabile şi nişte slow motions bine plasate. Un Reservoir Dogs new age, cu un final inteligent, filmat de Mark Brian Smith, cel care a făcut documentarul Overnight ,documentar despre filmul de mai sus si toate întâmplările prin care a trecut cu ocazia lui Troy Duffy, scenarist şi regizor pentru filmul cu sfinţi.
Că tot am pomenit de Troy Duffy… după cum se ştie [sau mai degraba NU] povestea lui începe “public” după ce se mută în LA pentru a-şi promova trupa [The Brood]. Cam atunci începe să scrie scenariul de la The Boondock Saints, film devenit cult, în ciuda promovării subţiri şi a bugetului modest.
Dacă încă nu văzut, merită bifat. Părerea mea!





