Viata mi s-a schimbat

Ziceam ca…

Dupa ce ma trezesc, sarut un umar gol, asa de buna dimineata, si timp de cinci minute ma gandesc cu ce sa ma imbrac. Am inceput sa ma ingras la loc (deh, avantaje si dezavantaje la trei mese pe zi), iar pantalonii in carouri nu ma mai incap. Din nou. Iarasi isi permite Jaunetom sa faca misto de mine cu glume de genul “Ti-ai luat doua bilete la piesa asta? Stii ca nu ai loc pe un singur scaun”. Pai, sa nu-i sparg capul? Si daca mi-e prieten ce? Tocmai! Pentru ca mi-e prieten nu se poate supara daca il iau la bolovani.

In fine.

Ah, si nu mai vad tipe. Ciudat, dar nu, chiar nu le mai vad. Ma uit dupa haine, nu dupa tipe. Ce fusta misto are aia! Da, da’ si tipa? Ce-i cu ea? E buna! Da? Da! N-am vazut. Bine, nu ma crede nimeni, insa eu stiu care-i adevarul. Iar adevarul este ca nu mai am voie sa merg cu unghiile netaiate, cu ciorapii de ieri sau fara sa fâs-fâs cu CK One. Si cica nu mai am voie sa stau fara sa mananc la pranz.

Iarasi ciudat, depresiile disparura. Nu mai imi ploua, ci doar imi tuna. Si mi-a tunat acum ca trebuie sa ajung mare director! La propria-mi firma. O firma “mica, dar e a noastra”.

Acum, la sedinta, dau din cap intelegator si, cand se lasa tacerea, ma agit explicand o nevoie esentiala: strategia de comunicare. Plus studii privitoare le profilul clientului, perceptia publica a brandului, mesaje potentiale, directii de dezvoltare. Cand termin si imi dau seama ca sunt privit ca un ciudat, imi dau seama ca mai bine tac. Tac directorii, tac sub-directorii, tac… Tac toti. Tac si eu. Si tac, revenindu-mi: vreu sa am firma mea, micul meu atelier de facut nasturi cu smiley.

Ieri, de exemplu…