A fost odata…

Erau odata ca… de mai multe ori pana la ei, niste buni prieteni. Ei – la fel ca toti celalti buni prieteni de pana la ei – se simpatizau, se iubeau (la figurat – spun asta, gandindu-ma ca iubirea la propriu se lasa cu orgasme), nu puteau sa se sufere, se cautau, se certau, se urau (la figurat si, rar, foarte rar, la propriu), dar, mai presus de toate, erau prieteni. Erau, de cele mai multe ori, asa cum spune DEXul, “legati printr-o afecţiune deosebită, bazată pe încredere şi stimă reciprocă, pe idei sau principii comune“.

Si, evident, si-au facut un blog. Da, ca sa aiba un subiect de discutie in plus in serile cu multa votca / bere / pizza / salate. Si a fost un blog in care ei faceau misto de ei, de lume si de Dumnezeu. Barbosul cu plete albe (care de fapt e Alanis Morissette si merge in maini) s-a enervat si l-a pus pe Ingerul Decazut sa-si bage coada si sa le strice jucaria. Dar ei nu s-au lasat!

S-au ridicat din cenusa si, fiecare in tara lui, si-a facut cate un blog. Uite asa blogul lor, City Limits – Bucharest Republic, s-a inmultit prin diviziune si a nascut alte mici republici:

- Republica Brambura. In care Shortcut viseaza, zboara, canta, se uita la reclame, vorbeste cu cateii si cu Ladislau si povesteste chestii, altele decat fotbalul.

- Republica Muzici si fraze. In care StereO demonstreaza (in scris) ca se exista si ascultatori (foarte atenti) de muzica top class. Asta plus texte in care se tine cont de sanatatea frazei si de estetica frazarii.

- Republica Lui. In care Jaunetom se amuza, ii place, se enerveaza, ironizeaza si e sarcastic, asa cum ii sta bine unui despot care este.

- Republica noastra. In care Eu si Ea ne iubim exibitionist, injuram sanitar, laudam deşănţat, radem isteric si povestim (mai mult sau mai putin) plicticos.

Eh, un lucru mai merita spus: peste toate e orasul asta pe care iubim sa-l uram si uram sa-l iubim: Bucuresti. Totodata, toti ne dorim londonezi si ne speram barcelonezi.

HEIL US!