I slightly don’t care about…!
ianuarie 7, 2008
Si n-o zic doar ca sa oftic pe cineva. Chiar nu-mi pasa. No more, anyway! Fluturati-va steagurile pana va cad mainile! Si or sa va cada, asa cum ii zburau mainile cavalerului negru din Monty Phyton and the Holy Grail, pentru ca toate cauzele s-au nascut pierdute, iar eu am impresia ca Universul e ipocrit. Doi pasi mai incolo, la scara de alaturi, un mos incearca sa agate o pustoaica. Cu doua bilete la magazinele Mall, in randul I. Si, culmea!, ii iese! Ce nu face un voucher de Zara!
Pana si Cartea Sfanta e murdara. Luati-va manusi chirurgicale daca o rasfoiti. Din paginile ei curg siroaie de sange, viciu, pacat, minciuna, rautate si mai ales – MAI ALES – ipocrizie. Vanitatea – sau falsa vanitate – invinge mereu. Taceti! M-ati plictisit. Urechile mele nu va mai asculta. Nici eu.
Profetii de carciuma si editoriale de gradinita provoaca o inflatie de idei pe care trebuie sa alegi a le ignora. Un suvoi imens de cuvinte acopera gandul si ochiul. Pe trotuarul de vis-a-vis, o tanara domnisoara studenta striga in telefon: Da, fa, vin! Ho! Visul de aur al intelectualului roman a coclit si lasa urme unsuroase pe spirit. Era un fake! La fel, prin gaurile scutului moralist ruginit se pot vedea chilotii rupti in cur si genunchii tremuratori ai inchizitorilor.
Pretextele sunt prea transparente ca sa mai poata fi folosite la ceva. Justificarile nu mai conteaza. Punct.
Imagine. Imagine. Imagine. Totu-i imagine. Un photoshop stilistic vechi si prost trecut peste cuvinte nu mai poate ascunde plictiseala arida a absentei ideilor. Nici macar amuzanta nu mai e prostia. E doar agresiva prin existenta.
O agenda ascunsa dicteaza luarea de pozitie si, mai nou, nimeni nu se mai oboseste sa o ascunda.
Vreau sa zic ca cred ca nu.
Trebuie sa va spun ca eu cred ca da.
Sa inteleg ca nu stiu.
Cand sunt aratate cu degetul, prostia, plictiseala, ipocrizia si gaunosenia incep sa trancane. Trancaniti, baieti, numai trancaniti. Atat a mai ramas.
Ce text şi ce lipsă de reacţii
Intr-o frumoasa zi am ascultat o domnisoara vorbind la telefon ” sunt ca un pisoi jegarit”. Mai ca ma apucase mila de ea.
Intr-o la fel de frumoasa zi am vazut o domnita cocheta in metrou ce isi fora flora nazala in cautarea petrolului [dupa adancimea degetului introdus intr-o nara].
Ce poti spune ? Ce poti face ?
Dar imi aduc aminte de o reactie total impulsiva ce am avut-o la un moment dat. Un copil in fata unei farmacii. Eu cu castile in urechi. Vad copilul alergand catre picioarele mele. Din farmacie iese maica-sa rosie si furioasa. Avea palma deja formata spre a-l lovi. Nu stiu ce a fost in mintea mea .. dar i-am prins mana inainte sa-l atinga pe copil. Si uitandu-ma la ochii ei de fiara incoltita, mi-am dat seama ca am scos-o din transa… Si mi-am vazut de drum.
Cred ca putem avea reactii subtile..
Si Mad .. postul meu nu are legatura cu al tau
E trist ce spui dar adevărat. Să sperăm că e doar o stare de moment (şi mie mi se mai întâmplă dar îmi revin repede).
@Mgd-textul era de vreo 2 zile.
Reacţiile subtile par tot mai des a nu se mai vedea in marea de… u know.
@A- la cum arată lucrurile, are şanse să se transforme în Il Manifesto. Părerea mea! Hîc!
Cand te apuca asemenea concluzii, e mai bine sa te lasi pe spate si sa bei [introduceti nume de bautura alcoolica aici]. Pentru ca la cum merg toate, e un pic inevitabil sa te apuce concluzii din astea la fiecare colt de strada. Si doar e pacat.
Dar sa dam cezarului…dreptate. Ca are dreptate, al naibii cezar.
Mda…
şi-aş vrea atât de mult să te contrazic, să-ţi pot spune..”Nu Trecatorule!..Nu ai dreptate!”
Dar ai..
mă gândesc dacă nu-s mai bune zilele când nu observă..
şi nu-s..