Multa uie (cu m) doamnei Presa-de-rahat!

Una dintre nepotele doamnei de mai sus, o domnisorica de la Antena 3, anunta precipitata ca este un cosmar de trafic pe DN 1. Dinspre Brasov catre Bucuresti traficul este infernal. Autoritatile locale sunt nesimtite si nu reusesc sa sponsorizeze masinile celor care vin de la ski cu covoare fermecate care sa-i aduca mai repede acasa!

Pai, pizda mamicii tale, ai mata idee ca ninge afara? Ai idee ca pana ajunge masina de deszapezit la coltul strazii, se pune zapada la loc? Ai mata idee cat de fututi sunt amaratii aia de la Administratia Drumurilor, amarati care se urca in masini la miezul noptii in fiecare noapte si pleaca la munca. Si stii mata, repet: in pizda mamicii tale, ca ei, cei care muncesc acolo in viscol sunt primii dati afara de invitatii tai din studio, domnii ministri, atunci cand spui tu prostii cat capul tau gol de mari?

Ajung “hoinarii” greu inapoi acasa? Au fost ei la munte si acum merg prea incet spre Bucuresti? Din cauza zapezii de pe drum, huh? Dar asta vara, you stupid fuck, intr-o duminica seara, cand am facut doua ore de la Otopeni la Casa Presei, nu era zapada pe strada, din cate imi aduc eu aminte. Erau doar multi, multi, foarte multi amatori de distractii montane care veneau inapoi.

Cand nu aveti stiri, cretinilor, va duceti si dati directuri din intersectii. “Trafic infernal in Capitala, stimati telespectatori”. EVIDENT, BA! Sunt un milion de masini care se plimba p’aici. De unde pula mea spatiu? Pe unde dracu sa mearga? Ce dracu sa faca Politia, Primaria, Papa, Masoneria? Sa faca vraji si sa teleporteze masinile?

In seara asta, un inspector de Politie spune in direct ca se circula mai incet din cauza ca ninge. Omul e pe strada. Prefectul zice ca Administratia Drumurilor a trimis utilajele pe strazi. Iar cocoana, frumos machiata, dintr-un studio cu aer conditionat, o tine langa: se circula greu pe DN1 si este din cauza autoritatilor.

Multa muie, ca fie ne crezi boi, fie esti proasta! Ok, daca nu tu, imi cer scuze, insa trimite tu cuvintele mele editorului tau.

Si da, m-am enervat.

Copy-paste de la un geniu

Se poate glumi?

Da şi nu.

Se poate — cînd ai a face cu oameni sănătoşi.

Nu se poate — cu oameni bolnavi.

Se poate — cu oameni veseli şi bine dispuşi.

Nu se poate — cu oameni posaci şi mîhniţi.

Se poate — cu oameni de spirit.

Nu se poate — cu oameni proşti.

Se poate — cu literaţi şi artişti.

Nu se poate — cu gloabe literare şi artistice.

*

„Trecem pe langa absurditate, si nu ridicam nici macar o spranceana revoltata; auzim neghiobia, si nu zbarcim nici macar dintr-o nara dezgustata; vedem impostura si ticalosia, si zambim frumos, ca la intalnirea celor mai bune cunostinte.

De cate ori si la cati dintre noi nu ni se pare societatea noastra, cand o privin in complexul ei de activitate, ca un ciudat teatru?

Piesa nu se mai stie deloc: o carcaleala ca vai de capul ei si al nostru, al privitorilor; tragedie, te face sa razi; comedie, te face sa plangi.

De ce?

Fiindca rolurile au fost distribuite d-a-ndoasele si piesa se joaca fara nici o proba serioasa… dar cum poate merge un asa teatru?

Cu decor! Cu mult decor! Cu stralucit decor si cu toba mare!

Orbesti ochii, asurzesti urechile, ca sa nu mai incapa pretentii de inteles.

Intr-un asa splendid treatru de lux nu e permisa nici cea mai slaba reflexiune de dezaprobare, nici gatusi de palida gluma asupra vreunui grav si demn histrion: claca, bine organizata, imediat ar aplauda, pleoscaind pe obrajii indraznetului turburator.

Ba ceva mai mult… Vrei sa stai in pace si macar sa te bucuri cuminte de ridicolul splendidei exhibitiuni? – trebuie sa aplauzi cu entuziasm…

Sa aplaudam dar!”

Dor de vara

 

 

 

Motto:
I love it, room for everybody, dear. Yes all are welcome, yes indeed. I love them, fun, nice, life, youth, beautiful, i’m all for it.

 

 

O miscare in tufis mi-a atras atentia. Nu ma tem de caini; ma tem de haitele de caini. Am cascat ochii, intrand in alerta. Mi-a ajuns la ureche un geamat. Cum sunt nitel tare de-o ureche, m-am oprit si mi-am ridicat putin fesul. Geamăt e, sa-mi bag…

Flashuri cu potentiale stiri de la ora 5 mi-au trecut prin spatele retinei: “Intr-un tufis de pe bulevardul Kiseleff a fost descoperit trupui unui copil”. O greata puternica, venita la brat cu niste convulsii ale stomacului, ma face sa ezit.

Imi pipai buzunarele in cautarea telefonului. Il gasesc. Il scot. Ma uit in fata si’n spate. Nimeni. Trotuarul, cat e de lung, e pustiu. E 8 si ceva seara, sunt 40 de grade afara (Da, da, da… am fes “chiar si la 40 de grade, cand eticheta nu ne da voie”! Fuck off!), mai e ceva lumina, deci e vara. E Kiseleff, deci e Bucuresti. Din cand in cand, mai trece cate o masina in viteza.

Fosneala din tufis reincepe. Alt geamat.

Imaginatia mi-o ia la goana. Femei pline de sange, copii in varsta de doua zile abandonati, un cersetor doborat de foame si caldura… Inghit in sec si ma apropii de boschet.

Am, pentru o clipa, senzatia ca vad ceva printre frunze. O mana? Era o mana? Ma mai uit o data in jur, cautand un sprijin, macar moral. Nimeni. Portiunea asta din Bucuresti, intre Scanteia si Arcul de triumf, e pustie mai tot timpul.

Nu stiu daca gandul ca cineva are nevoie de ajutor (sau simpla curiozitate) ma impinge de la spate, dar trag aer (fierbinte) in piept si pasesc hotarat catre sursa nelinistilor mele.

Ocolesc tufisul.

Pana sa ma dumiresc ce vad, un tipat de femeie ma arunca si mai tare in confuzie. Un tipat, niste haine fluturand, piele (multa piele), miscare (multa miscare), crengute, frunze si un “SA-MI BAG PULA!” foarte gutural. Asta e inventarul.

- Aaaah! Scuze! Credeam ca… Am auzit un… Ăăăă… Bai… Scuze!

Tipa strange la piept o mana de haine, iar tipul se ridica grabit catre mine. Are pantalonii in vine, deci sigur eu fug mai repede decat el. Ma rasucesc pe calcaie si ma intorc in viteza pe trotuar.

O iau cu pas grabit catre Arc, hlizindu-ma.

- Baga-mi-as pula, se aude glasul tipei, ti-am zis ca poa sa treaca cineva!

- Ce pula mea vrei sa fac io?

Ce Romanie tropicala! imi zic.

Ajuns o suta de metri mai departe, ma uit in urma. Nimeni. Or fi luat-o de la inceput?

Ce a mai ramas din clasa muncitoare?*

 

 

- I-am zis: dom’ director, ce facem noi aicişa? Noi ai cui suntem? Ca inginerul sef a zis ca suntem la el. Ce pula mea facem?

Barbatul nervos si stirb are vreo cinzeci si ceva de ani. Pielea fetei purta urmele miilor de betii pe care le-a tras de patruzeci de ani incoace. Mana ii tremura in timp de ducea halba de bere la gura. Turnase cinzeci de rom in ea “ca sa aiba un pic de aroma”.

Celalat il privea. Avea cativa ani mai putin, de aceea ii spunea “nea” colegului sau mai varsnic. Era mai negricios, aproape tigan, si purta o pufoaica roasa de vreme.

- Asa i-ai zis, nea? Si el ce-a zis?

- A zis ca sa nu-mi fac probleme, ca e nu stiu ce imparteala. Nu mori mata de foame, nea, mi-a zis. Nu te las io sa ramai pe drumuri, nea. Da’ ce? Io’s prost? Tu-le neamu’n cur, de hoti! Sa vezi ce scandal le fac! Fara un milion la salariu, io nu mai fac nimic. Imi bag actele si ies la pensie!

- Da, nea…

- Hoti, ma! Ei vand tot si pe noi ne lasa pe strada! I-am zis lu’ dom’ director. I-am zis. Domnul inginer a zis ca el a luat depozitul de pe Vladimirescu si dumneavostra p’asta, da’ ca el o sa ia oamenii acolo. Io ma duc. Daca imi mai da un milion – doua, eu ma duc!

- Cat mai ai mata salaru’, nea?

- Cat am? Cat am! Cat sa am? Am si eu ca tine, plus vechimea!

- 4 milioane jumate?

- 5 doua sute, cu totul!

- Pai e bine, nea. Daca as avea si eu atat…

Negriciosul ramane cu halba la gura. Nevasta il daduse afara din casa si acum doarme in depozitul unde lucreaza. Si-a facut un pat intr-un colt, in spatele unor stive de cartoane. “Du-te d-aici cu bautura ta cu tot! Sa nu mai vii acasa!”. Ar fi vrut sa fie si el al dracu ca Nea, insa avea o fire mai molateca. Azi au luat salariul. Ar putea sa se duca pana acasa. Astazi l-ar primi, ca doar a luat banii. Se gandi ca ar putea sa faca si o baie, ca nu mai facuse de aproape doua saptamani.

Au terminat amandoi halbele de bere cu rom. Mai cer un rand. In carcuma rece si duhnind a pisat si a fum, aproape toate mesele erau ocupate. Nu prea se vorbea. Cei care intra in barul din spatele pietii Obor sunt taranii care au dat repede marfa la tigani si care, inainte sa se intoarca acasa, s-au oprit pentru una mica, la botu calului. Ei si muncitorii.

Inca vreo ora, cei doi vorbesc. Cuvintele ies din ce in ce mai greu.

- Gata, ba! Ma duc acasa.

- Io mai stau nitel, nea. Sa sa schimbe tura la poarta. Iar e bulangiu ala de Fane in tura. Si mi-a zis ca ma da in gat la director daca mai dorm acolo.

Celalalt se ridica clatinandu-se.

- Hai noroc!

- Numa’ bine, nea!

Barbatul iese. Trece pe langa targul de fiare si traverseaza impleticit sinele de tren. Acolo, sub un vagon dezafectat, o familie si-a improvizat un adapost. Un copil de vreo 10 ani, ascuns sub vagon, se uita la barbatul care trece.

Incepuse ploaia. Barbatul se impiedica si cade. Da sa se ridice. Aluneca pe noroi si cade la loc. Sta cu ochii inchisi cateva clipe, asteptand sa i se limpezeasca putin creierul. Ploaia ii intra in ureche si pe sub gulerul fâsului negru. Nici nu simte perechea de maini care il buzunareste. “Ba, ce m-am imbatat!” ii trece prin minte. Iar o sa-i faca nevasta scandal dimineata. In timpul asta, plicul de hartie cu cele trei milioane (lichidarea) – minus berea – dispare.

“Societatea comerciala Cutare S.A. desfasoara o activitate comerciala de peste 40 ani si este dotata cu personal calificat si mijloace materiale superioare. Angajaţii nostri găsesc un sentiment de împlinire în provocările, entuziasmul şi noutatea fiecărei zile.“

 

 

 

_______________

* Era o tema din Dilema Veche. Sau un cantec Vama Veche. Sau Vama. Sau era in Dilema? Sau…

- Ce faci, ba? Imi pui mana pe cur?

 

 

- Nu!

- Cum nu?

- Din greseala.

Sunt unele momente in care se neaga adevarul cu atata naturalete, incat ai senzatia ca ai visat chestii. In acel moment, nu mai eram convins ca am simtit o palma pe cur. Imi intreb in gand fundul daca e in regula, iar el imi raspunde ca totul este just fine si, desi sta puntin cam incordat, se prea poate ca totul sa fi fost doar un accident… Or something.

Nu-mi schimb pozitia. Imi bag nasul in carte si, in ciuda aglomeratiei si a acelor “Mai sus, mai sus! Uite la mijloc acolo mai e loc. Ochelaristul ala are loc sa citeasca!” care ma fac sa injur (si) cu voce tare, reincep sa citesc.

Ba! What the fuck?

Ma intoc catre tipul de langa mine.

- Ce faci, ma?

- Poftim?

- Fuck off! Mai pui mana o data… Ti-o rup!

- Dar…

Tace. Ma incrunt si ma uit urat la el, incercad sa arat ceva urme de testosteron, altele in afara maxilarului lat, a bărbii si a celor 30-35 fire de par de pe piept.

- Scuza-ma, baiguie el.

- Io te scuz, insa incearca schema asta in Queens, nu in 41! Otherwise, o sa te procopsesti cu vanatai!

- Aaa…

Se uita in pamant. Am vorbit suierat printre dinti. Zornaitul tramvaiului ne-a acoperit scurtul dialog, asa ca nu am avut parte de spectatori. Este relativ aglomerat, asa cum ii sta bine tramvaiului dimineata pe sensul spre Scanteia. Las cartea nitel si imi studiez rusinosul (si nu prea) agresor. ‘Naltut, kind of emo de provincie, simpatic imbracat, dar cu toale care fac toate cat un iPode de 4 giga, blondin si incaltat cu conversi, desi a cam inghetat apa pe afara.

Nu-i din Bucuresti.

- Auzi coaie, ma decid eu sa abordez problema intr-un mod colentinean, de unde esti?

Ma priveste derutat.

- De ce?

- Pentru ca nu esti din Bucuresti.

- Din Targu Jiu.

I knew it.

- Scuza-ma, ce e Queens? incerca el timid sa initieze un dialog.

- O carciuma unde ar trebui sa ai tu treaba. E un Club pe la Unirii, cred. Fa-ti drum pe acolo, ca pe aici o sa capeti sacose in cap. Now, fuck off!

Il las in plata Domnului. Deschid cartea, ma lovesc cu capul de bara la curba de la Crangasi, ma prefac ca citesc, preocupat fiind sa inghiontesc o baba care incearca sa-mi ia locul, si, vorba lui Toma, petrecerea continua.

La Crangasi, lume multa, calatori, public, alegatori.

Eu ma fade out, incet. Tramvaiul continua alergarea.

- Uite-l, ma, pe bulangiul aia! Hai sa i-o tragem!

Fade in. Am auzit replica de mai sus si m-am trezit. Simt miscari de trupe in stanga mea. Un grup de 5-6 tipi de vreo 17-18 ani, genul ultras pana la moarte, se apropie de mine.

Din dreapta mea, targu-jianul sare ca ars, isi face loc cu coatele pana la usa si coboara in viteza pe langa cei care incercau sa urce. Galeria – dupa el.

Coboara toti. Tramvaiul pleaca. Lumea priveste pe geam la micutul concurs de alergare printre masini.

- Cre’ ca n-avea bilet, vorbeste at herself baba de langa mine. Sau sunt hoti?

Homofobii alearga pe langa tramvai.

- No, Donny, these men are nihilists, there’s nothing to be afraid of.

- Ce?

Baba se uita mirata la mine.

- Shot the fuck up, Donny!