Te doare mintea?

 [Radu Paraschivescu, Mi-e rău la cap, mă doare mintea

Gaudeamus 2007. Lansarea la Humanitas: Sâmbătă 24 Nov., ora 16.00.
Speakers: Radu Naum, Cristian Tudor Popescu, Lidia Bodea, Radu Paraschivescu]

Aşa… Primul volum… ratat. Nu şi aceasta…

“Mi-e rău la cap mă doare mintea” e ultima culegere de perle, freshly made in Romania.

În mod deloc surprinzător, niciuna din “perlele” apărute în primul volum de gen [Fie-ne tranziţia uşoară] nu este reluată în cel de faţă.

Sunt grupate în categorii ce reunesc păreri mai mult sau mai puţin avizate ale unor nume mai mult sau mai puţin cunoscute, ceea ce demonstrează încă o dată [de parcă mai era nevoie] că românii pot avea opinii oricând şi despre orice:

Administraţie, afaceri, finanţe

Cultură

Dragoste, sex, căsătorie, familie

Filosofie şi religie

Fotbal

Justiţie şi viaţă socială

Media

Muzică şi texte sociale

Politică

Sănătate, medicină, igienă

Varii

Jos pălăria [asta e categoria de umor spontan a celor -puţini e adevărat- capabili de vorbe de duh autentice].

E o carte din categoria aceea a lui Nu se poate!  Ba da, uite că se poate!, pentru că vine cu dovezi clare pentru  lipsa crâncenă de inhibiţii atunci când vine vorba de stâlcit cuvinte şi/sau idei de pe pământ natal.

Câteva giuvaieruri, atent selecţionate [numai nume "sonore"]:

“ Noi ne lăsăm din când în când aburiţi, că aşa este şi bine să facă o bancă centrală. Şi nu intrăm în dialoguri din astea contondente cu nimeni.” [Mugur Isărescu, Administraţie, afaceri, finanţe]

“Orice poate să fie obiect din China.” [Adrian Năstase, Cultura]

“Nu mi se pare o blasfemie să fii ajutată de soţul tău dacă are această posibilitate.” [Monica Columbeanu, Dragoste, sex, căsătorie, familie]

“Când nu dai gol, e greu să câştigi.” [Mircea Rednic, Fotbal]

“Vidul de lege nu spune ce se întâmplă.” [Dan Voiculescu, Justiţie şi viaţă socială]

“Este foarte greu să faci televiziune şi să naşti în acelaşi timp.” [Irinel Columbeanu, Media] 

“Fiecare piesă e o naştere. Aşa cum femeile nasc copii, eu aduc pe lume cântece”. [Dinu Maxer, Muzică şi texte sociale]

“Am solicitat ieri Onu, să scoată în afara legii NATO.” [Vadim Tudor, Politică]

“ Nu e nimeni Mafalda ca să intervină chirurgical peste noapte şi să nu lase nici o urmă.” [Oana Zăvoranu, Sănătate, medicină, igienă]

“Eu ceea ce fac nu mint.” [Gigi Becali, Varii]

“Pentru unii raţiunea este în vacanţă, dar gura face ore suplimentare.” [Titus Gheorghiof, Jos Pălăria]

Concluzia e simpla: NU rataţi.

Bartleby

 

 

Da! Chiar asa! Cum ar fi sa fiu Bartleby? Da! Si nu e greu. Uite asa: ma asez incapatant pe picioarele dindărăt si spun NU! Si intepenesc in nu-ul meu pana la ilogic. Exact ca personajul lui Melville.

Chiar si intr-un 41 aglomerat.

- Nu va suparati, imi faceti si mie loc sa cobor?

- As prefera sa nu.

Sau, intr-o zi aglomerata, asa cum sunt zilele astea dinaintea targului de carte, imi aprind o tigara in hol, ma sprinjin de perete si fredonez Beautiful Ones.

- Hei! Nu se fumeaza aici! Stinge tigara aia!

- As prefera sa nu.

Directorul m-a priveste infuriat, ca oricare alt director nefumator militant, si imi cere explicatii.

- As prefera sa nu explic acum.

Dupa care imi cere demisia,

- As prefera sa nu-mi dau demisia acum.

Could be soooo fun. Ma rog, ar fi amuzant pana in ziua de salariu cand, din solidaritate de idei probabil, mi s-ar raspunde “am prefera sa nu-ti dam salariul luna/anul/secolul asta”.

Sau…

Sau…

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi dacă, într-o bună zi, ai refuza să…? Ai refuza să faci asta, ai refuza să faci şi altceva şi tot asa. Cum ar fi să spui „nu“ şi să rămâi consecvent acestui răspuns? Cum ar fi dacă ai refuza politicos totul? Sau ce ai face dacă ai întâlni un astfel de om, un om care „preferă să nu“, să nu, nimic?

Ţi-ai dori să fii, măcar din când în când, Bartleby?

Lansare la Gaudeamus 2008, duminica viitoare, la 13.30.

Stupid and contagious. [To chicklit or... not]

Chicklit? Well… you know… carti pentru fete… usoare… de vara… retete prestabilite. Hi hi hi si ha ha ha.

Ea, cel mai adesea lucrand in PR, publicitate or somethin’ like that, are un sef/a bitchy care ii poarta sambetele, motiv pentru care ajunge sa isi dea demisia sau sa fie data afara. Meanwhile sau dupa asta il gaseste si pe Fat-Frumos si toata cartea graviteaza in jurul minunatului subiect. Un soi de soap opera literature, multe dintre ele potrivite mai ales pentru cititoarele de Cosmopolitan.

Examples?

Pai… ar fi Bridget Jones. Pe care nu am citit-o. Am vazut filmul. Stiu ca nu se pune si ca trebuie s-o citesc, dar El nu stie pe unde a ratacit-o. Deci mai astept. Oricum, nu stiu daca e cel mai bun exemplu. Din cate am inteles cartea bate filmul, asa ca mai bine revin pe subiect.

Apoi, Alergand pe tocuri [Ana Maxted]. Tot London girl. Ba mai mult, ceva referiri la Camden Town, care m-au fidelizat din motive personale. In rest… ce sa zic, un personaj anorexic si bulimic in acelasi timp, referiri la Bridget Jones, personaje multe, actiunea cam intortocheata si pe alocuri maloasa, dar mai ales sentimentul ca se incearca un fel de carlig psihologic atat de tipic revistelor de gen Cosmo… povestea ei poate fi si a ta, bla bla… Sincera sa fiu, nu am reusit sa gasesc acel haz muscator cu care am fost amenintata de Humanitas in review-ul cartii, dar tin mortis sa o termin. In general am lasat extrem de putine carti neterminate, pentru ca ma obsedeaza resturile de carti necitite. Nu se pune, Ulise. THAT one.

In fine, Sunt aiurita si se ia [Caprice Crane] este traducerea romaneasca a lui Stupid and contagious.

Reteta in sine nu e foarte diferita de a celor de mai sus. Ea [bineinteles PR de succes in firma de succes] e concediata si ajunge sa presteze in rol de chelnerita la un restaurant “de fite” din New York. El, detine o casa de discuri mica, in cautare de pusti talentati, pe care sa ii promoveze si cu care sa se promoveze. Evident ajung sa se cunoasca, nu se pot suferi, pentru ca in final sa sfarseasca unul in bratele celuilalt. Previzibil, nu?

Ce e nou? Well… este. Avem o perspectiva Ea versus El. Capitole scurte. Unul pentru ea despre evenimentul X. Unul pentru El referitor la acelasi eveniment X. Si totul devine “viu”, alert, funny.

Caprice Crane, scenarista la MTv, nu se poate abtine si impaneaza suficiente pagini  cu diverse info muzicale, atat cat se ne prindem ca se pricepe la muzica. Lucru pe care il banuiam deja putin, din titlul original al carti si bruma de biografie disponibila.

Ce ar mai fi? Ah, da… ironia aproape muscatoare referitoare la generatia pop, generatia MTv, femei singure 25+, barbati singuri 29+.  Si ce poate fi mai bun in cazul in care vrei sa ironizezi si sa ramai funny decat sa pui personajele sa fie autoironice?

Actiunea dozata excelent, isi pierde putin suflul undeva dupa 2/3.  Dar nu o sa vorbesc prea mult despre lipsurile ei. Le cam stiti, din momentul in care puneti mana pe un chicklit. Daca insa aveti nevoie sa nu mai despicati firul in 14/16 cu privire la toate neajunsurile vietii sau lucrurile enervante care vi se intampla sau daca pur si simplu vreti sa va spalati pe creier in scop sanitar, Sunt aiurita si se ia e un remediu bun. O carte cu personaje putine, fir narativ simplu fara a fi cretin, cu umor din cel inteligent, fara a fi pretentios. Have fun!

Later edit:

M-a strafulgerat intr-o discutie ironica si mai ales auto-ironica la adresa femeilor: de fapt cartea de mai sus e punte de trecere dintre chicklits si ladlits, datorita abordarii duale. Dar, desigur, “nimeni nu stie ce este in mintea unui barbat mai bine decat un barbat”. Asta ca sa citez din clasici in viata. Bye!